Ce este un Chatbot si cum te poate ajuta să faci bani

chatbot

Chatboții au devenit din ce în ce mai utilizați mai ales de micile afaceri, în special pentru îmbunătățirea relației cu clienții și fidelizarea acestora. Cum funcționează acești roboți realizați cu ajutorul inteligenței artificiale, cum te poate ajuta un chatbot să îți crești vânzările și ce alte companii l-au testat deja?

Chatboţii sunt softuri automatizate realizate în special pentru a interacționa cu clienții. Acestea sunt gândite să răspundă rapid la întrebările utilizatorilor și să scoată informații relevante dintr-o cantitate uriașă de date. În general, boţii rulează sarcini simple și repetitive într-un ritm mult mai rapid decât ar putea o ființă umană. Boţii sunt dotați cu un anumit grad de inteligență artificială și devin cu timpul, tot mai eficienți în răspunsuri.

Facebook Messenger a introdus deja astfel de chatboți – spre exemplu, unul prin care poți comanda un Uber, sau unul al companiei aeriene KLM care îți dă informații despre zboruri și te ajută să faci rezervări.

Cum poți folosi un chatbot într-o mică afacere? Luând ca exemplu un restaurant sau un fast-food care face livrări la domiciu, acesta poate prelua comanda clienților punând întrebările standard: pe ce nume se face comanda, ce dorește clientul să comande, date de contact etc.

Chatbot Websolute

Cum poate un chatbot să ajute o afacere mică?
• oferă suport imediat în relația cu clienții – afacerile mici nu își permit întotdeauna personalul necesar care să răspundă la diferitele întrebări pe care le pot avea clienții, iar astfel de chatboți pot fi de ajutor oferind detalii despre produs, preț, funcționalitate, preluând comenzi.
• ajută la fidelizarea clienților și la o mai bună cunoaștere a acestora – aceste softuri inteligente pot colecta date despre clienții serviciului tău pentru a vedea care sunt interesele lor, ce așteptări au de la afacerea ta, cum poți să îți îmbunătățești serviciul.
• cresc vizibilitatea brandului în social media
• simplifică plățile – pot fi creați boți care să memoreze datele cardului iar clientul poate face plata printr-un simplu mesaj. Un astfel de serviciu este Snapcash, lansat de aplicația de messsaging Snapchat.

Chatbot Websolute

Domeniul se află încă la început, dar înregistrează o creștere rapidă. Se presupune că în viitorul apropiat boții vor deveni la fel de importanți precum aplicațiile mobile.

Sursa: www.startupcafe.ro